Investitorul miliardar în fonduri speculative Bill Ackman și soția sa, Neri Oxman, au cumpărat o participație de aproape 5% la Bursa de Valori din Tel Aviv, a informat miercuri bursa, într-un comunicat de presă, transmite Reuters.
Compania TAROM va relua zborurile pe relația Tel Aviv, începând din data de 1 ianuarie, cu două frecvențe săptămânale, potrivit unui comunicat al operatorului aerian național.
Directorul pentru tranzacții la Bursa de Valori din Tel Aviv a criticat ”analiza defectuoasă” dintr-un raport de cercetare recent care a documentat vânzările în lipsă care au avut loc înaintea atacului terorist al Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului, transmite CNBC.
Sute de persoane au luat cu asalt aeroportul Mahacikala, din Rusia, după ce au aflat că urmează să aterizeze un zbor din Tel Aviv. Pasagerilor li s-a cerut să rămână în avion după aterizare, iar la fața locului a fost chemată poliția, conform The Times of Israelși NEXTA.
Tarom a anunțat că începând din 12 octombrie suspendă temporar cursa regulată București – Tel Aviv și va continua să opereze cursele speciale, numai la solicitarea Celulei de Criză a MAE.
Una dintre rachetele lansate de Hamas din Gaza, luni la prânz, a căzut în apropierea Aeroportului Internațional Ben Gurion din Tel Aviv, fără a face victime. În același timp, rachetele care au lovit orașele Ashdod și Ashkelon, din sudul țării, au provocat rănirea mai multor persoane, potrivit Times of Israel.
Compania aeriană Wizz Air anunță că anulează toate cursele către și dinspre Tel Aviv, până la o notificare ulterioară, din cauza situației de securitate din zonă.
Compania israeliană El Al a anunțat că își va menține zborurile duminică, în timp ce o serie de companii aeriene au anunțat anularea zborurilor spre și dinspre Tel Aviv în acest weekend, în urma ofensivei militare a Hamas asupra Israelului, relatează AFP, potrivit News.ro.
Orașul israelian Tel Aviv este cel mai scump din lume, ca urmare a întăririi monedei locale shekel și accelerării inflației, conform unui clasament publicat de revista The Economist.
TAROM a anulat zborurile programate sâmbătă spre și dinspre aeroportul din Tel Aviv, pe fondul evenimentelor din Israel. Călătorii pot reprograma gratuit călătoria sau pot primi integral costul biletelor.
În mai 2018, Ludovic Orban, pe atunci lider al opoziției, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție (PICCJ) împotriva premierului Viorica Dăncilă și a liderului PSD, Liviu Dragnea. Șeful PNL o acuza pe Dăncilă de "înaltă trădare, uzurparea funcției publice, divulgare de informații nepublice și prezentarea cu rea-credință de date inexacte președintelui României în scopul ascunderii săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului", în legătură cu subiectul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Wizz Air, cel mai mare transportator low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi că își suspendă zborurile pe toate rutele către Tel Aviv și Eilat începând cu 12 martie ca urmare a deciziei autorităților israeliene de a introduce carantina de 14 zile pentru toți pasagerii care sosesc în țară, în cadrul acțiunilor de limitare a epidemiei de Coronavirus.
Operatorul aerian de curse charter Sun d’Or, subsidiară a El Al Israel Airlines, cea mai mare companie aeriană din Israel, va lansa o nouă rută, spre România.
În iunie 2014, ministerele Muncii din România și Israel au semnat un acord privind recrutarea lucrătorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcțiilor în Israel, dar sesiunile de testare și recrutare a lucrătorilor au fost oprite. Motivul îl consideră dezinteresul românilor față de oferta angajatorilor din Israel, comparativ cu ofertele din Spania și Italia, în contextul în care, în țară, constructorii români sunt forțați să importe muncitori din state asiatice. În aceste condiții, Guvernul vrea să trimită un atașat de muncă în cadrul Ambasadei României la Tel Aviv.
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Dolj anunță că numărul zborurilor operate de pe Aeroportul Internațional Craiova (AIC) va crește în perioada următoare cu o treime, după creșterea frecvenței curselor către cinci destinații internaționale. Astfel, zborurile Wizz Air pe relația Craiova - Londra Luton vor fi operate de nouă ori pe săptămână, curse suplimentare fiind și spre Roma Ciampino, Barcelona, Madrid și Tel Aviv.
Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut președintelui român Klaus Iohannis să nu mute sediul ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, scrie Jerusalem Post.
Ministerul Afacerilor Externe a beneficiat de sponsorizări din partea unor companii private, pentru acțiuni desfășurate în străinătate, cum ar fi deplasări de delegații sau evenimente în care au fost implicate ambasadele României, în valoare totală de 141.000 lei în prima jumătate a anului, sumă de aproape 4 ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2017, potrivit datelor comunicate de minister la solicitarea Profit.ro.
Compania Wizz Air va opera, din 14 iulie, pe ruta Sibiu – Tel Aviv, două curse săptămânale, în zilele de marți și sâmbătă, aceasta fiind prima destinație din afara Europei disponibilă de pe Aeroportul Sibiu. Odată cu introducerea acestei rute, Aeroportul Sibiu va avea conexiuni directe cu 14 destinații din nouă țări.
Niciun stat membru al Uniunii Europene nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, a declarat ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farra, care a sustinut că a primit aceste asigurări din partea șefei diplomației europene, Federica Mogherini, scrie agenția de presă palestiniană Wafa, care a preluat o declarație dată de ambasadorul palestinian postului Vocea Palestinei.
Președintele rus Vladimir Putin a moștenit un apartament în centrul Tel Avivului de la fosta sa profesoară de germană Mina Iudițkaia Berliner, care a murit în decembrie la vârsta de 96 de ani, scrie site-ul israelian de știri Ynet.
Aproximativ 20.000 de israelieni au manifestat, sâmbătă, la Tel Aviv, împotriva corupției din Guvern și a premierului Benjamin Netanyahu, care face obiectul unei anchete penale pentru abuz de putere, relatează Reuters.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală și de Est și cel mai mare transportator aerian din România, anunță astăzi deschiderea noii rute din Timișoara către Tel Aviv, prima rută ce leagă orașul de pe Bega cu o destinație din afara Europei.
Programul de iarnă al Aeroportului Internațional Timișoara, care debutează duminică, aduce două noi destinații, Tel Aviv și Frankfurt-am-Main. Tel Aviv va fi prima cursă aeriană regulată care face legătura dintre Timișoara și o țară din afara Europei.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală și de Est și cel mai mare transportator aerian din România, anunță o nouă rută din Timișoara, către Tel Aviv.
Compania low-cost Blue Air a lansat luni ruta București - Tel Aviv, cu prețuri începând de la 34,95 de euro, doar dus, cu trei zboruri pe săptămână, a anunțat operatorul.